octombrie 2, 2008
Maya Plisetskaya
Consider baletul ca fiind expresia absoluta a feminitatii.
Cata gratie!!!
Romanii si cleptomania
Avem o tara frumoasa, dar acest aspect nu incalzeste pe nimeni , mai ales , acum, in prag de iarna. Sunt multe persoane care se plang de calitatea interna a indivizilor care locuiesc aici : ca sunt manelisti, inculti, lesinati dupa favoruri de natura sexuala, fani infocati al colindatului prin supermarket si , nu in ultimul rand , al scuipatului de seminte.
Comunismul a reusit , prin diverse tehnici propagandistice si manipulative, sa creeze un nou roman. Acest roman se complace in relatii care nu mai au nimic de a face cu iubirea si respectul. Si nu e asa, e mult mai placut si mai inaltator sa te duci la piata cu partenerul/partenera ca sa cumperi un praz. Te asiguri astfel ca acel praz va ajunge cu siguranta la tine in bucatarie. Nu conteaza ca nu mai simti nimic special pentru omul de langa tine. Ai o relatie stabila,un praz pe masa, esti acceptat de societate!
Cancerul rosu a reusit sa imprime adanc ideea de apartenenta la un grup si , mai ales, teama acuta fata de autoritati. De aceea, omul nu reuseste sa gaseasca curajul necesar pentru a pune la indoiala corectitudinea si universalitatea unor traditii. Uita sa puna intrebarea care l-a inaltat deasupra animalelor :”De ce?”
Acesta este doar un aspect al problemei. M-am intrebat in nenumarate randuri cum reuseste o persoana ,care are o functie destul de bine platita si , implicit, masina, casa , etc, sa fure. Nu m-am exprimat cum trebuie. Care este finalitatea gandirii unui astfel de om? Daca ai tot ce iti pofteste sufletul de ce mai “sterpelesti”? Raspunsul ar fi “sa am”.
CLEPTOMANÍE s.f. Manie caracteristică prin impulsul patologic de a-şi însuşi prin furt bunuri străine fără a avea nevoie de ele şi fără a urmări vreun profit material.
Boala romanului dupa ’89 : cleptomania. Heh, nu am zis nimic nou.
Intrebarea care imi rasare in cap este cum putem vindeca aceasta boala, deoarece, eu sper, ca ea sa nu fi produs vreo mutatie a codului genetic romanesc.
In Romania este mult mai importanta orientarea si obiceiurile sexuale ale unei persoane decat valoarea ei ca profesionist. Rasfoind niste ziare online, am aflat de scandalul in care este implicata Ana Birchall. In primul rand, nu stiu ce valoare are ca om politic (dau dovada de ignoranta, dar in fine!) si nici nu ma intereseaza ceea ce face dumneaei in dormitor, ca sa nu mai vorbesc de acel clip. Ceea ce m-a frapat a fost lipsa unei declaratii ferme, rapide imediat dupa publicarea pe net a filmuletului. Mi-ar fi placut sa o vad cum declara ,cu zambetul fluturand pe buze, “da, i-am facut felatie, domnilor ziaristi si colegi de partid” sau , in cazul opus -ferma, serioasa, usor incruntata-”nu sunt persoana din clip”.
Ar fi dat dovada de mult curaj si i-ar fi pus pe jar pe multi. Dar… nu! In lipsa unei declaratii in timp util a doamnei Ana Birchall, multi au facut ceea ce stiu cel mai bine : sa despice in patru un fir imaginar, fara sa aduca argumente solide in sprijinul unor afirmatii denigratoare. Negarea implicarii doamnei in clip a venit mult prea tarziu, cand nu mai avea nici un sens, nici o putere.
Am observat ca romanii se cred adevarati cerberi ai valorilor traditionale. Fata de feminism si homosexualitate se porneste o adevarata revolutie, romanii se trezesc din amorteala cotidiana si urla impotriva tendintelor considerate nefiresti.
De ce nu este aceasta energie canalizata pentru a redresa societatea zilelor noastre din punct de vedere politic, cultural si economic? Oare am devenit doar niste bieti impotenti?
Se pare ca nu prea am reusit sa dau un curs lin, concis al ideilor care m-au framantat zilele acestea. In schimb, am adus mediocritatea la ea acasa. Pacat, se putea mai mult.
septembrie 28, 2008
Despre credinta
Omul este o fiinta slaba, stim acest lucru. Are nevoie de un punct de sprijin, fie si unul imaginar (imi aduc aminte de d-l Tom Hanks din “Supravietuitorul” si prietenul sau , mingea).
Cel mai adesea , o persoana gaseste sprijin intr-o fiinta superioara , intalnita sub diferite denumiri : Allah, Dumnezeu, Buddha etc. Cred ca este o problema de natura intima legatura dintre om si aceasta fiinta, de aceea ridic spranceana si afisez un zambet ironic in fata persoanelor care se pierd intr-un amalgam de traditii, prejudecati si tot soiul de ritualuri care mai de care mai spoite si lesinate.
Nici nu ma mir ca intre noi oamenii exista o comunicare defectuoasa, de vreme ce nu suntem in stare sa purtam o discutie sincera cu Divinitatea. In acel moment de rugaciune, facem , de fapt, o introspectie si rezultatul analizei il trimitem punctului de sprijin. Existenta Divinitatii o pun pe seama fricii omului de singuratate, dar , mai ales, teama constanta fata de conditia sa : este doar un fir plapand dintr-un ocean de iarba. Daca el dispare, oceanul nu freamata, nu-i plange disparitia, pentru ca un alt fir se naste, iar cel de dinainte este dat uitarii.
Cred ca omului ii este teama , mai degraba, de uitare. De aceea inalta fel si fel de monumente grandioase. Pana si crucile din cimitir poarta amprenta persoanelor care dorm sub pamant.
In urma cu 9 ani, familia a decis dezgroparea bunicii mele dintr-un cimitir care se afla in partea opusa a orasului. Cand au ridicat capacul sicriului, bunicul meu a plans.
M-am intrebat : cum sa plangi pt niste oase si o gramada de haine putrezite? Apoi am realizat ca acele lacrimi au fost rodul unei iubiri puternice , care a alungat demonul uitarii. De atunci , s-a instalat in mine dorinta a avea parte de o asemenea iubire, o iubire care sa nu mai tina cont de timp, de forme si miros. Stiu, suna usor hilar si poate dau dovada de naivitate cand spun cam ce tip de iubire vreau, deoarece tinde putin spre o dragoste aproape perfecta, utopica.
Dar iubirea bunicilor mei a fost reala, umana si departe de a fi perfecta. Asa ca hranesc zilnic flacara sperantei.
Donez raceala!!!
declar cu mana pe inima ca urasc frigul, ploaia marunta, incapatanata si disparitia treptata a deliciilor verii. toamna trezeste melancolia cu parfum de vin fiert cu scortisoara si un strop de zahar. mai mult, toamna este anotimpul cand se strang recoltele. de aceea, am cautat sa-mi dezvolt orizonturile intelectuale la cules de prune si de struguri. intr-un mod aproape bizar, am inceput sa asociez “chinurile” prunelor cu cele ale evreilor. ba, mai mult, depasesc nivelul de suferinta din cazanul de tuica devenit camera de gazare, deoarece spiritul prunelor, condensat este baut cu nesat de oameni (acum capata puteri de zei).
uneori aberez cam mult…sa fie vina unei imaginatii prea bogate? de fapt stiu ce imi lipseste : o disciplinare a mintii, o instructie ostaseasca a gandurilor. dar daca ele vor fi aranjate in ordine alfabetica, crescatoare sau descrescatoare, atunci nu voi purta ochelari de cal? nu voi avea un oarecare scepticism fata de idei noi?
in esenta , cred ca finetea acestui proces de ordonare a intelectului sta in a stabili niste granite flexibile intre principii, astfel incat noile idei, in urma unei cercetari critice si cat de cat obiective, sa se aseze cuminti intre celelalte.
in teorie este usor, dar ca sa pun in practica este putin mai dificil. ma intreb cum au reusit alte persoane ca sa-si disciplineze mintea, vointa? e drept ca pe langa un “self study” , mai este necesar si un schimb de idei cu alte persoane. o alta conditie necesara este aceea de a capata mai multa incredere in propria persoana, fara sa cad in cealalta extrema.
jocul dezvoltarii personale este destul de interesant, ma provoaca sa stau pe o sfera si sa incerc sa-mi gasesc echilibrul.
septembrie 1, 2008
Despre toamna
visez visul unei frunze galbene, crocante. leganata de suflul toamnei. imi indeplinesc dorul a zbura, de a pluti pe strazi tacute, scaldate de soare. trec mai departe. un parc, un lac, un nou vis. ma las prada mangaierii valurilor. plutesc printre raze de soare si cantece de broaste. destinatia e incerta, e doar visul unei frunze.
s-a terminat.
oamenii au nevoie de vise si de sperante. mai ales de acelea care nu se pot materializa in plan real. printre calculatoare, joburi, stres si praf se pot strecura si raze care sa aline sufletul. avem nevoie de ele ca ne putem pastra umanitatea, sa nu devenim niste roboti.
Muzica
Jean Michel Jarre. un muzician de exceptie.
spre rusinea mea, l-am descoperit de curand. genial!
pe 10 noiembrie va concerta in romania. sper sa ajung la eveniment.
august 31, 2008
Nr.1 un mail
se pare ca am uitat cum este sa-ti placa sa scrii. cu ceva timp in urma am avut un mic jurnal. nu iti imagina ca era genul :”dear diary”. nu, era doar un loc unde gandurile mele aveau libertate deplina. isi schimbau forma si culoarea de la o pagina la alta, de la o pasta de pix la alta. era oarecum placut ca la sfarsitul zilei sa ma trantesc in pat, sa-mi potrivesc mai bine perna (asemeni unui pasa 
) , sa-mi iau caietelul si sa-i mazgalesc paginile cu toate ideile care imi zburau prin cap. de multe ori era dificil sa le prind de aripi si sa le izbesc de paginile jurnalului. alteori, veneau singure, jucause sau plangacioase si se ordonau asemeni unor soldati sub comanda pixului.
in cazul meu, cel mai de pret lucru este cunoasterea. datorita ei, experimentez mereu. ma detasez de orice inseamna a fi uman si devin un cercetator rece, calculat, iar cei din jurul meu sunt materialul pe care imi efectuez testele. nu este moral ceea ce fac.
stiu acest fapt. dar ca sa pot trece la o alta treapta a dezvoltarii mele psihice, trebuie sa-mi gasesc limitele.
toate aceste teste au , in schimb, un pret: creaza senzatia de vid, o amplifica.
paradoxal, fericirea mea depinde de apropierea de oameni. i’m a little monster, i guess. not your everyday kind of person.
in the end, nu poti castiga ceva fara sa sacrifici altceva de aceesi valoare. balanta trebuie sa fie in echilibru, altfel apare haosul.
